fragment de reflectie: Messenger 1

necajitul: …O sa treaca nebunia asta cu criza cam intr-un an, pana atunci se alege.

optimista: Si eu ziceam cam tot un an, poate mai putin, desi sunt pregatita sufleteste pentru ce e mai rau

necajitul: Incep oamenii sa se adapteze, sa gandeasca diferit, sa vina mai cu picioarele pe pamant

optimista: Sper… Si sa fie mai chibzuiti…

necajitul: Se mai elibereaza de jugul dorintei de bani cu nemiluita, de vile si mertzane, ca innebunisera toti !

optimista: Sa isi aduca aminte de valori…

necajitul: Sper…

optimista: Pai noi am luat-o la galop prea tare, din ‘90 pana acum a trebuit sa ne aducem la nivel cu ceilalti, si au fost totusi 50 de ani diferenta…

necajitul: Ne-au lipsit prea multe.

optimista: Exact ! Ca niste copii hamesiti scapati in cofetarie, la sfarsit ne doare burta.

necajitul: Dar nu am triat ce e de valoare cu adevarat.

optimista: Pai nu, ca ne-au luat ochii culorile cremelor, floricelele de hartie si de plastic… si am uitat de placinta mamei…

necajitul: Si bilele de sticla…

optimista: Da!

necajitul: Stii cum i-au pacalit englezii pe amaratii de africani cand le-au furat diamantele?

optimista: Cu oglinjoare, cu bilute colorate!

necajitul: Le-au oferit in schimb bile de sticla frumos colorate…

Poiana Stampei sau locul unde fumegă căpiţele

Dincolo de clişee, de patriotism mai mult sau mai puţin ieftin, dincolo de prostie şi de mizeria de zi cu zi, dincolo de oftaturi dupa vremurile « de-altădată » trăim într-o ţară frumoasă. Se mai găsesc, în spatele panourilor publicitare de pe naţională, imagini de vis, imagini curate, imagini imemoriale…

Poiana Stampei este unul din aceste locuri. De fapt toată regiunea Bârgaielor pare neatinsă de vreme, dacă ignorăm maşinile moderne, dacă ignorăm stâlpii de electricitate şi antenele satelit.

Cu acest articol, iniţiez o serie de fotoreportaje din goana maşinii, cu privelişti accesibile de la marginea şoselei, cu dedicaţie specială pentru Homo modernus mega-grabitus… sau cum să te bucuri de privelişte fără să te opreşti din drum. Este o singură cale: ridică ochii spre orizont şi lasă-te vrăjit.

Bicaz, februarie 2008, între baraj şi Vatra Dornei, pe malul lacului Izvorul Muntelui. Afară sunt 4 grade, drumul e rău, dar serpentinele nu se mai simt, tot aşteptând peisajul de după următoarea curbă.

Pasul Tihuţa, aceeaşi lună, acelaşi an. Soarele promite a primăvară în curtea hotelului de la Piatra Fântânele. În afară de tematica la modă (Dracula…) hotelul este foarte bine amenajat, combinând neaşteptat de fericit stilul medieval cu cel modern. Mâncarea este un regal pentru papilele gustative iar preţurile sunt absolut abordabile!!

Poiana Stampei, în jurul prânzului. Căpiţele de fân, acoperişurile de lemn, până şi şoseaua fumegă sub soarele cald. Totul respiră calm şi zâmbet. Aici opreşti maşina, cobori şi respiri adânc… Păcat că nu putem îmbutelia aerul acesta minunat!

La treizeci de metri sub şosea curge Bistriţa. o punte fragilă face legătura locuitorilor din vale cu civilizaţia.

Dorna Arini. Întrecerea pentru cea mai înaltă clopotniţă din lemn din lume este acerbă… cine a spus că bârgăuanii nu sunt competitivi?!?

Bistriţa este plină de zăpoare, pe alocuri peste un metru grosime. Aici, la Poiana Teiului, iarna a fost ca pe vremuri, iarnă adevărată cu ger şi zăpadă. Pe valea Bistriţei, nu s-a auzit de încălzire globală…

Lacul Izvorul Muntelui pare desprins din cine ştie ce tărâm nord-atlantic…Pinii străjuiesc faleza lacustră sub un apus de soare blând reflectat de apa lacului.

Car cu boi înainte de Bicaz. Ce dacă avem pensiuni, ATV şi schi nautic? Carul cu boi revine la modă ca alternativă ecologică şi economică la criza financiară. Iar liniştea din ochii acestor animale e balsam pe suflet. Fericiţi cei ignoranţi că luminoasă este lumea lor!

Întoarcerea la civilizaţie nu mai merită fotografiată. Uitaţi-vă în jur: nervi, isterie, reclame, gaze de eşapament, smog, fugă, cumpărături, claxoane, nervi, isterie, reclame… Dur dur le reveil!

Dar săptămâna viitoare o luăm de la capăt şi hoinărim iar prin ţară!

now I’m mad!!

Doresc să reciclez!! Pe bune!! păi şi cine mă opreşte? să vedem:

Regulile de reciclare a hârtiei: nu se reciclează decât hârtie, nu se reciclează, din motive de securitate sanitară, hârtia igienică sau şerveţelele de hârtie. Da, sunt făcute de hârtie, dar nu se ştie ce minte bolnavă ar putea pune hârtia FOLOSITĂ pentru diverse scopuri la reciclat!! atunci realizaţi mirosul…

Bine, bine, dar de ce nu şi cartonul? atâtea cutii aruncate de comercianţi…

Răspuns: NU E RENTABIL pentru cel ce deţine fabrica de reciclare!! prea mare volumul pentru cantitatea de celuloză obţinută probabil…

Păi bine, fraţilor, ideea e să reciclăm cu profit, nu să facem profit din reciclare!! simplul fapt că nu cumperi celuloză nouă ar trebui să îţi facă economii la investiţii… deci undeva se rupe lanţul…

Şi atunci ce reciclăm? NUMAI hârtie de scris şi plicuri, agende, reviste şi ziare, dar fără agrafe de metal, fără coperţi sau ferestre de plastic, fără părţi cartonate… totul bine călcat cu fierul, ca să minimizăm spaţiul de depozitare, apoi depozitat în saci menajeri… restul produselor de hârtie nu sunt rentabile ergo nu sunt primite. Iar din această materie preţioasă trebuiesc strânse minimum 50 Kg…ceea ce înseamnă mai mult decât ne-am închipui la primul gând…

Pentru a fi oneşti, trebuie să acceptăm faptul  că multă lume reciclează “în sictir” adică trei sferturi gunoi şi un sfert hârtie recuperabilă… şi atunci să fii colector-transportor-reciclator de hârtie nu mai e deloc ceea ce ţi-ai închipuit…

Ajutaţi reciclatorii! reciclaţi serios!

De la lume adunate …

The world we are living in

· Sometimes one has the impression that we live in the world having drunk one vodka too much. (Rzewuski 2006)

· It seems that man is an ape which has not come but rather fallen down from tree. Head on. (Lewandowski 2005)

· Do you think it would be bad if somebody wishes to overturn the world, which has been turned heels over head? (Giordano Bruno)

· Deficit of commonsense is a typical problem of European democracy. (Z. Gilowska; ex: Cielemięcki & Trębski 2006)

· Politicians from the Near East have already been awarded six Nobel Prizes for Peace, only the peace cannot be seen there. (Weiss 2008)

· [In my childhood]… I arrived at the conclusion that I had the misfortune to come into the world ruled unrestrictedly by a monster going by the name of law, infinitely powerful but also infinitely stupid – from time to time it comes to my mind that I was right. (Hoyle 2001)

· Nothing else gives such an illusion of intelligence as personal contact with large amounts of money. (American economist -J. K. Galbraith)

· I buy, so I am somebody. (Cieślik & Zaczyński 2004)

· According to some conception of art. it is everything whatever the artist spits out. (Bralczyk, 2004)

Wise Homo sapiens or merely rapacious Homo avidus ?

· Man should not be just a shit factory and live merely to procure raw material for this production (Béla Feketi, in: Żukrowski 1971).

· Please do not confuse two notions and two meanings – „it is worth” and „it pays”. Not everything that pays is worth doing. And not everything that is worth doing, pays. ( Bartoszewski 2005)

· I believe that scientists perform an important social function. The question is, what do we mean by “social function”? Certainly not the economical benefit propagated by vulgar-Marxism. If we accept this, the Copernican picture of the Universe would be of less value than a new form of toilet-brush (A. Koestler, ex: Marx 2000)

· You’re not going to have science in the national interest if you don’t have a national interest in science.

· (Acad. Freedom For., Univ. Calif. – M. R. C. Greenwood, ex: Grabski 2006)

· We are not rich enough to spare funds on science. (G. Pompidou)

· Nothing hampers scientific progress so much as the anxiety for premature utilization

· of its achievements. (G. C. Lichtenberg, ex: Wendt 1960)

(culese de Roman Holynski, taxonomist polonez)

true, so true… :D

Ce lucru minunat e omul…

“What a piece of work is a man, how noble in reason, how
infinite in faculties, in form and moving how express and
admirable, in action how like an angel, in apprehension how like
a god! the beauty of the world, the paragon of animals—and yet,
to me, what is this quintessence of dust?”

(William Shakespeare, Hamlet)

Ce odor de preţ este omul! Ce necuprins în puteri! în trup şi în mişcare,

ce potrivit şi minunat! în fapte, ce asemănător cu îngerii! în cugetare,
cît de asemenea cu Dumnezeu! Frumuseţea însăşi a lumii!

Vîrf a toată făptura! Şi totuşi, pentru mine, ce este acest praf al prafului?

Traducere: Vladimir Streinu

The Crimson Wing – Mystery of the Flamingos

Că bine zice…

“Să îi ajutăm pe cei care nu ne iubesc, iată ce ne face Oameni!”

Dar unii au uitat lucrul acesta… aşa că, din când în când, li se reaminteşte…

Am nevoie de MP3…

Ieri am realizat un lucru de importanţă capitală. Am NEVOIE de un mp3!! Grav !! până în prezent am refuzat progresul acesta, nu de alta, dar prefer să fiu conectată la lumea care mă înconjoară… dar ieri lumea m-a asaltat până la alienare ! Aşa că primul lucru pe care îl cumpăr va fi un MP3 pe care să îmi pun muzica preferată, ceva cărţi audio, sau cursuri, orice, just in case voi mai fi constrânsă, prin cine ştie ce întâmplare bizară şi neaşteptată, să iau iarăşi autobuzul de la Târgu Jiu la Bucureşti… 6 ore de manele sunt peste puterile mele psihice ! Mi-au luat două ore doar să mă calmez şi să nu mai aud versurile. Ce era să spun şoferului ?! Asta e, omul, ca să conducă în condiţii bune avea nevoie de o ambianţă care să îi fie familiară şi plăcută… Iar perspectiva de a ajunge pe ceaţa aceea într-un pom de pe marginea drumului mi s-a părut mai intolerabilă decât cea a manelelor. Şi apoi, şase ore trec… greu dar trec…

Când am coborât din autocarul acela, de altfel foarte comfortabil şi japonez, cu o staţie auto impecabil de fidelă şi asupra căreia nu aveam, noi, pasagerii, nici un control, eram ameţită şi nu mi-am revenit până seara. Am avut toată ziua nevoia imperioasă de LINIŞTE. Multă LINIŞTE! Şi când colo, în liniştea mult căutată, în cap îmi suna o melodie plângăreaţă, repetitivă, aceleaşi două versuri pe care nu le puteam să facă să treacă oricât îmi înfundam degetele în urechi.

A fost o experienţă traumatizantă. M-am gândit în ce categorie aş putea să o aşez…păi să vedem: cum se cheamă chestia aia când cineva te forţează să suporţi ceva de care nu poţi scăpa, ceva ce nu îţi place deloc, de exemplu să suporţi atingerea unor animale dezgustătoare, sau un sunet neplăcut şi foarte puternic, sau vederea a ceva abominabil, sau să nu poţi dormi… şi asta timp de şase ore… mda, nu găsesc decât un singur calificativ : TORTURĂ !

Până la destinaţie, zbaterea şi tensiunea interioară încetaseră, ajunsesem să mă obişnuiesc, într-un fel alienant şi idiotizant, cu zgomotul, deşi îl refuzam cu încrâncenare… ajunsesem să recunosc cel puţin doi dintre cântăreţi, iar, când comentam cu colegele mele, vorbeam în citate!! Doamne, creierul uman este un mare miracol… ne adaptasem ca să facem faţă acestei experienţe traumatizante!

Pe scurt, am simţit că mă prostisem, până la destinaţie, cu cel puţin 30%; vorba cuiva, bine că a avut de unde să scadă !!

Mda, mâine îmi cumpăr MP3… Nu se ştie niciodată !

Omagiu unui Român

Extras din Reader’s Digest (dec. 2008), singura menţiune de acest fel în media cu privire la moartea singurului român laureat cu premiul Nobel. Un articol ce va apărea în următorul număr al uneia dintre publicaţiile Academiei Române, Studii şi comunicări ale Comitetului Român pentru Istoria Ştiinţei, Tehnicii şi Filozofiei, vol. 2, va face recensământul nominalizărilor şi premiilor Nobel, cu un capitol special pentru savanţii şi medicii români.

În loc să sărbătorim tot felul de Ziua Păcălelii sau Halloween, mai bine am avea Ziua Naţională a MARILOR ROMÂNI. Poate am avea şi noi un impuls suplimentar să devenim ca înaintaşii noştri, sau să-i depăşim!

Un modest omagiu şi din partea autoarei românilor care nu apar în Libertatea …