Poiana Stampei sau locul unde fumegă căpiţele

Dincolo de clişee, de patriotism mai mult sau mai puţin ieftin, dincolo de prostie şi de mizeria de zi cu zi, dincolo de oftaturi dupa vremurile « de-altădată » trăim într-o ţară frumoasă. Se mai găsesc, în spatele panourilor publicitare de pe naţională, imagini de vis, imagini curate, imagini imemoriale…

Poiana Stampei este unul din aceste locuri. De fapt toată regiunea Bârgaielor pare neatinsă de vreme, dacă ignorăm maşinile moderne, dacă ignorăm stâlpii de electricitate şi antenele satelit.

Cu acest articol, iniţiez o serie de fotoreportaje din goana maşinii, cu privelişti accesibile de la marginea şoselei, cu dedicaţie specială pentru Homo modernus mega-grabitus… sau cum să te bucuri de privelişte fără să te opreşti din drum. Este o singură cale: ridică ochii spre orizont şi lasă-te vrăjit.

Bicaz, februarie 2008, între baraj şi Vatra Dornei, pe malul lacului Izvorul Muntelui. Afară sunt 4 grade, drumul e rău, dar serpentinele nu se mai simt, tot aşteptând peisajul de după următoarea curbă.

Pasul Tihuţa, aceeaşi lună, acelaşi an. Soarele promite a primăvară în curtea hotelului de la Piatra Fântânele. În afară de tematica la modă (Dracula…) hotelul este foarte bine amenajat, combinând neaşteptat de fericit stilul medieval cu cel modern. Mâncarea este un regal pentru papilele gustative iar preţurile sunt absolut abordabile!!

Poiana Stampei, în jurul prânzului. Căpiţele de fân, acoperişurile de lemn, până şi şoseaua fumegă sub soarele cald. Totul respiră calm şi zâmbet. Aici opreşti maşina, cobori şi respiri adânc… Păcat că nu putem îmbutelia aerul acesta minunat!

La treizeci de metri sub şosea curge Bistriţa. o punte fragilă face legătura locuitorilor din vale cu civilizaţia.

Dorna Arini. Întrecerea pentru cea mai înaltă clopotniţă din lemn din lume este acerbă… cine a spus că bârgăuanii nu sunt competitivi?!?

Bistriţa este plină de zăpoare, pe alocuri peste un metru grosime. Aici, la Poiana Teiului, iarna a fost ca pe vremuri, iarnă adevărată cu ger şi zăpadă. Pe valea Bistriţei, nu s-a auzit de încălzire globală…

Lacul Izvorul Muntelui pare desprins din cine ştie ce tărâm nord-atlantic…Pinii străjuiesc faleza lacustră sub un apus de soare blând reflectat de apa lacului.

Car cu boi înainte de Bicaz. Ce dacă avem pensiuni, ATV şi schi nautic? Carul cu boi revine la modă ca alternativă ecologică şi economică la criza financiară. Iar liniştea din ochii acestor animale e balsam pe suflet. Fericiţi cei ignoranţi că luminoasă este lumea lor!

Întoarcerea la civilizaţie nu mai merită fotografiată. Uitaţi-vă în jur: nervi, isterie, reclame, gaze de eşapament, smog, fugă, cumpărături, claxoane, nervi, isterie, reclame… Dur dur le reveil!

Dar săptămâna viitoare o luăm de la capăt şi hoinărim iar prin ţară!